„Iubesc handmade-ul!” Interviu cu Marcela Meliu.

 Dragele mele, sunt foarte, foarte emotionata. Nimic nou, asa functionez eu. Astazi, chiar acum, inaugurez un proiect nou, care-l completeaza pe cel deja in derulare, de sustinere si promovare a handmade-ului autohton. De aceasta data, in fiecare duminica, vom cunoaste nu doar creatorii de handmade, ci si beneficiarii produselor realizate de acestia. Mai bine spus, fanii accesoriilor, obiectelor vestimentare sau decorative, handmade. Mi-am propus sa am dialoguri si cu cei care aleg sa plateasca si sa detina produse handmade, deoarece modestul meu demers de popularizare a handmade-ului, in Romania, vizeaza, in egala masura, atat realizatorii de obiecte realizate manual, cat si pe cei interesati sa aiba astfel de obiecte. Daca sunteti o astfel de persoana, mi-ar placea tare mult sa va cunosc si sa colaboram pentru un articol. Asadar, dati-mi va rog de stire, vreau sa va cunosc. Chiar vreau.

Cautand artizani despre care sa scriu, am dat de niste pozele unor creatii care mi-au atras atentia, pe pagina de facebook a Marcelei Meliu. Evident, nu o cunosteam, asa ca i-am cerut prietenia. Pe care, mi-a dat-o, imediat! Nu, nu ea realizase acele frumuseti, ci… Am inceput, apoi, o discutie foarte vie despre handmade, mi-a recomandat multe nume de creatori, am ramas prietene. Are atata dinamism si entuziasm in ea, incat a reusit sa ma molipseasca, din fix momentul primului nostru dialog. Este o femeie foarte frumoasa, foarte cocheta, cu multa personalitate. Este deja bunica, dar aceasta pare foarte greu de crezut, vazand-o in fotografiile pe care le posteaza, bucuroasa, cu frecventa considerabila, pe facebook. Chiar pare foarte greu de crezut, repet.

   – Esti o deja bunica, si inca una extrem de iubitoare, foarte mandra de nepotii tai! In acelasi timp si o femeie mondena, sa spunem: vedem adeseori postari, mai vechi si mai noi, cu tine, pregatita de party. Declari tu insuti ca  esti o full time housewife and mother. Asadar, as vrea sa stiu: cum impaci rolul de casnica, cu cel de femeie de lume?

   – Cine sunt eu? O fata de oameni saraci… Care s-au sacrificat pentru cei trei copii, sa ii trimita la scoli inalte…la oras… Care a prins comunismul… Am absolvit liceul si atat… Posibilitati de facultate nu au fost… A urmat angajarea la Uzina 1 mai, unde am lucrat opt ani. Am incercat o afacere pe cont propriu, cu un mic barulet. Inchis si acela, din cauza saraciei oamenilor. Am un baiat si doi nepoti, carora le dedic intreaga viata mea.

    – Evident, iti plac culorile si asimetriile, simboluri, printre altele, ale unei persoane extrovertite, joviale. Cum ai fost in adolescenta, cum s-a dezvoltat personalitatea ta, latura feminina a acesteia, adica?

   – Intotdeauna am fost altfel. Vorbind despre vestimentatie. In anii de dinainte de ’89,  imi luam accesorii de la Fondul Plastic, iar de douazeci de ani, imi fac la comanda sau imi cumpar de pe internet, din magazine online. Nu am ce lua din magazinele obisnuite.

   Eu consider ca romancele sunt printre cele mai frumoase femei ale lumii. Cum ti-ar placea sa le vezi imbracate, accesorizate, tinand cont si de conditiile economice, adeseori modeste, in care acestea traiesc?

   – As vrea sa vad femeile imbracate cat mai colorat. Nu consider ca doar cu bani multi, te poti imbraca frumos. Viata e atat de scurta si cenusie, incat de noi depinde sa fie frumoasa!

   – Ai fost vreodata dezamagita de un produs handmade?

   – Dezamagita? Nu. Comand doar ce mi place sau cer fetelor sa creeze dupa gustul meu.

   – De cand m-a inspirat Dumnezeu sa incep acest proiect de promovare a handmade-ului romanesc, am mereu bucuria sa descopar ca femeile noastre, sunt creative si harnice, dedicate in ceea ce migalesc, cat de artistic pot ele. Cum vezi tu, Marcela, evolutia handmade-ului in tara noastra, deoarece procentul creatorilor handmade care traiesc exclusiv din ceea ce fac acasa, este foarte mic?

   – Eu cred cu tarie ca fetele noastre sunt foarte, foarte talentate, dar, da…..produsele lor,  la noi in tara, se vand ieftin. Si aceasta, doar din cauza traiului foarte greu.

   – Eu am deja o lista de creatori preferati, imi spui si tu cateva nume, te rog?

   – Preferata mea este Liza Panait. Dar am foarte multe alte creatoare care ma inspira, carora le comand diverse lucruri.

   – Despre stilul tau, ce nepoti spune?

   – Un singur cuvant: vintage. Ador vintage-ul!

   – De unde te inspiri: citesti bloguri si reviste fashion, urmaresti astfel de canale tv…?

   – Ma inspir din ce vad la tv, da, sau prin reviste, dar cel mai mult, din neuronul meu…hahaha! Imi legan nepotica pe picioare urmarind pe net si oriunde pot, tot ceea ce tine de moda! In plus, orice as face, vorbesc numai despre moda. Si cand am bagat muraturile la borcane, am stat cu telefonul la ureche, vorbind cu Alina Oprisan (voi scrie, sper, si despre ea, cat de curand), cum  sa mi faca o bluza! La fel, cu Eliza Rosca.

   – Eu nu te cunosc, Marcela, si cine cunoaste, vreodata, cu adevarat, pe cine? Dar imi transmiti, prin pozele pe care le postezi, pofta de viata, optimism, implinire. Esti cu adevarat atat de echilibrata, cum pari? Atat de lipsita de prejudecati? Este Marcela de pe facebook, Marcela autentica?

   –  Categoric, DA! Eu sunt cea din poze.  Nu imi pasa de gura lumii. Sunt vesela, optimista, plina de viata! Ma scol si la trei noaptea, si plec la un party, in cinci minute, daca am chef!  Sunt iubitoare, implinita:  prin copil, prin cei doi nepotei minunati ai mei, prin sotul meu. Tin la adevar, la prietenie, pana la extrem! Am 50 de ani, la anul, dar traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima!  Nu ma gandesc la ziua de maine… Se gandeste sotul meu, pe care- l am deja de 30 de ani!
 Stii, Ioana?  Eu sunt bucuroasa ca am stilul meu inconfundabil, ca ma simt bine in pielea mea, cu familia si prietenii mei. Eu nu am secrete. Am tot timpul acelasi vocabular, aceleasi idei… Tot timpul! Nu da socoteala, raport, nimanui! Asta sunt! Recunosc ca de multe ori pierd prin sinceritate si franchete, dar poate ca pierd, oricum, ceva ce nu era bun pentru mine. Nu mi-e frica sa fiu eu!

Această prezentare necesită JavaScript.

   – Draga Marcela Meliu, iti multumesc pentru disponibilitatea de-a-mi acorda acest interviu si pentru sinceritatea tuturor raspunsurilor tale. Iubim amandoua creatorii si produsele handmade, la fel si toate cititoarele acestui blog. Asadar, sa alegem cat mai des handmade! Pentru ca este unic si lucrat cu foarte mult suflet! Pe duminica viitoare!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s