Colectia de margele.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu toata dragostea, va multumesc pentru vizita. Va invit cu mult drag sa cunoasteti o foarte talenta creatoare de bijuterii, Oana.

– Care a fost imprejurarea primei dumneavoastra creatii, determinarea de a incerca ceva creativ, handmade?
– Prima care mi-a pus o pereche de cercei in mana a fost matusa mea. Ii am si acum, cerceii candelabru, in stil foarte alambicat, lacuiti. Apoi, prin facultate, am intrat intr-un magazin ce avea sa imi devina a doua casa in timp. Am ales 3 perechi de cercei si am mers sa ii platesc. Sansa mea a fost ca domnul care vindea atunci m-a intrebat daca i-am probat. „Mergi si probeaza, si ca regula, nu cumpara ceva ce nu ai probat inainte”. Stia ce stia, pentru ca una dintre perechi a fost inlocuita rapid cu alta :))) Si apoi m-am intors, inca o data, si inca o data, pana cand mi-am facut obiceiul sa merg acolo in fiecare seara dupa serviciu si sa ii privesc cum mesteresc bijuteriile. Acolo am invatat „meserie” si faptul ca orice obiect, orice bijuterie, esarfa, poseta isi alege stapanul, si pleaca doar cu cine vrea el. Era magazinul Hai-hui di centrul vechi. Incet-incet am prins gustul sticlei de Murano si pietrelor semi-pretioase si am inceput sa mesteresc si eu, putin cate putin, pentru mine.
– Ce rezultat a avut prima dumneavoastra incercare?
Pentru ca avusesem o perioada lunga de ucenicie, si pentru ca lucram cu sticla de Murano si pietre, care sunt opere de arta in sine, nu aveam cum sa dau gres. Am fost foarte incantata de rezultat si multa vreme nu m-am indurat sa instrainez nici una dintre creatiile mele. Le-am mesterit cu sufletul si fiecare dintre combinatii era unica si irepetabila, asa ca mi se lipeau iremediabil de suflet. Si inca pastrez primele creatii in fiecare tehnica pe care am incercat-o. Stangace sau imperfecte, sunt piesele la care am lucrat cel mai mult, mi-am facut mana cum s-ar zice,si acelea vor ramane la mine. Imi sunt foarte dragi.
– Care au fost primii beneficiari ai lucrarilor dumneavoastra? Ce reactii au avut odata intrati in posesia lor?
Primii beneficiari dupa mine, bineinteles, ai mesterelilor mele au fost prietenele si familia, evident. Toti au fost incantati de ele, pentru ca sunt o prfectionista si nu las sa iasa de la mine ceva ce nu consider ca este armonios si atractiv 🙂 Si majoritatea bijuteriilor mele sunt inca purtate cu mare drag. Motivul pentru care am inceput sa le daruiesc sau sa vand este ca imi doresc sa fie purtate. Pentru ca le iubesc ca si cum ar fi copiii mei si pentru ca merita sa fie iubite, admirate si purtate mai mult decat as putea sa fac eu.
– Cat timp din zi dedicati pasiunii pentru handmade?
Cat pot de mult. Deja incerc sa o atrag si pe fetita mea in lucrul cu mainile, si ea creeaza combinatii de culori. De multe ori mi se intampla sa stau pana tarziu, pentru ca nu pot dormi inainte sa termin ce am de facut :))) Daca am o provocare, o piesa noua, o combinatie de culori, nu am stare pana nu o vad materializata. Imi place mult ceea ce fac, imi plac provocarile frumoase, imi place sa-mi depasesc limitele mereu si sa creez. Pentru ca fiecare provocare mi-a imbogatit portofoliul ca sa zic asa, si chiar si cele pentru care am proiectat saptamani intregi m-au imbogatit nespus sufleteste. Eu cresc odata cu ele.
– Va multumeste profitul financiar dedus din munca dumneavoastra handmade?
– Spun doar ca sunt inca in stadiul de pasiune, si ca orice pasiune, este costisitoare. Am noroc ca ma sustine sotul de peste 10 ani de cand mesteresc eu, el a fost mereu sustinatorul si criticul meu obiectiv. Si lui ii dedic tot ce am realizat pana acum. Banii care nu merg la materiale, au un singur scop: pasiunea mea pentru costumul popular. Iar la cat de mult iubesc vesmintele acestea, faptul ca am inceput sa pot cumpara o camasa, poate chiar doua cu banii stransi intr-o luna (avand in vedere faptul ca ele se teseau si coseau in 2-3-4 luni) sunt mai mult decat multumita.
– Ce alte satisfactii va aduce handmade-ul?
Lucrul de mana si mesteritul m-a ajutat mereu. Mi-a deschis mintea, m-a dezvoltat, m-a relaxat, m-a centrat pe lucrurile esentiale si m-a ajutat sa ma regasesc. Este o terapie si o desfatare pentru mine.Evidet ca imi aduce cateodata si provocari care pe moment imi par grele. Dar de fiecare data, fara exceptie, aceste provocari m-au ajutat sa cresc enorm.
– Pentru ce tip de tehnica/ material/ culori/ tema/ client aveti mai multa pasiune atunci cand lucrati ceva?
Acum merg foarte mult pe coliere tubulare, vreau sa lansez in curand o colectie inspirata din semnele populare desenate de Ioana Corduneanu pe Semne Cusute sau de pe camasile mele, apoi pe tesaturi cu margele si pe broderia cu margele. Dar imi place sa creez, si atunci orice tehnica noua e binevenita. Materialele mele preferate sunt cele care permit fluxul energiei sa treaca. Nu am scris mai sus, dar ceea ce este cu adevarat deosebit si special la bijuteriile mele este ca ele se incarca efectiv cu energia mea. Aproape toate persoanele care le poarta au simtit asta foarte puternic. Ceea ce fotografiile nu exprima, este senzatia pe care o ai cand le porti. Si eu ma incarc din pietrele pretioase, cand port costumul popular, am lucrat mai mereu imbracata in ie, iar asta ma conecteaza la o forta absolut fantastica. Si este primul lucru care se simte la ele. Este si motivul pentru care papusile mele par a prinde viata.
– Culorile vii au fost mereu pasiunea mea. Si cred ca asta ma defineste. Imi plce vara, imi plac formele, culorile, mirosurile ei. Si asa sunt si bijuteriile mele. vii si vesele.
Clienti am avut si am de toate felurile, si fiecare om vine cu ceva personal, al lui. Iar asta ma imbogateste pe mine ca om si ca artist. Imi aduce de fieare data inca o perspectiva in caleidoscopul creatiei mele. Evident ca afinitatea cea mai mare o am pentru cei care au incredere in mine si accepta riscul surprizei. Pentru ca surpriza este de fiecare data placuta. Pentru ca (poate o sa radeti), bijuteriile mele se fac singure. Ele au o viata si o personalitate a lor, iar eu sunt doar un canal de comunicare. Ma incanta foarte tare cand constat ca papusile au foarte multe in comun cu viitoarele posesoare si asta fara sa le cunosc sau sa stiu ceva despre ele.
– Cum va promovati dumneavoastra insiva produsele? Va purtati creatiile?
Promovarea cea mai eficienta a fost recomandarea celor care imi poarta bijuteriile. Este cea ai veche si cea mai buna forma de promovare. Iti place ceva foarte tare si vorbesti prietenilor tai despre acel lucru. Ele sunt directorii mei de marketing, si sincera sa fiu, asta face si o selectie naturala a celor care ajung la mine. Pentru ca vorbim aceeasi limba, sunt oameni care stiu ce inseamna lucrul de mana si il apreciaza, fara sa il compare cu produsele de serie, pentru ca pur si simplu nu exista comparatie. M-au ajutat enorm la partea de promovare si demersurile asociatiei Work at home moms, un grup de mamici talentate peste masura si sufletiste, unde am cunoscut oameni pe care ii admir enorm, atat ca oameni, cat si pentru minunatiile care iau nastere din manutele lor. La fel si iubirea mea pentru Semne Cusute, Sezatoare Bucuresti si colectionarii de port popular cu care am interactionat: Silvia Floarea-Toth(Nasaud), Gabriel Boriceanu(Mateias), etc
– Si da, imi port creatiile, si atunci cand merg 3 pasi sa cumpar paine. Le iubesc si vreau sa fie vazute, admirate, iubite, nu neaparat in scopul vanzarii. Vreau sa fie incarcate pozitiv si sa absoarba iubirea si admiratia care vine spre ele. Si chiar fac mai mult, cu acordul beneficiarei, evident: le port eu. Sunt multe bijuterii care au ajuns acum la casele lor si pe care le-am purtat cu mine la evenimente, la sezatori, printre oameni frumosi si multa veselie.
Incerc mereu sa diversific si sa adaug inca ceva nou la ceea ce pot sa fac. Este un proces natural si ma inspir mereu din tot ceea ce ma inconjoara. Ornamente de brad, martisoare, decoratiuni, cochetez chiar si cu jucariile crosetate. Anul acesta vreau sa lansez colectia inspirata de Semne cusute, o colectie LUX cu pietre semipretioase puse in valoare de colierele cu sticla, si o colectie surpriza de Romancute. Sunt papusile mele de suflet. Dar nu mai spun mai mult, va invit sa ma urmariti si veti fi incantati cu siguranta.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 Va doresc cu toata dragostea pe care o am eu pentru handmade, si stiu ca si voi o aveti, sa ne intalnim, cumva, candva, undeva, si, privindu-ne, femeieste, cu coada ochiului, sa ne admiram una, alteia, cerceii sau colierele create de Oana, pentru fiecare dintre noi.

In partea stanga a blogului meu, veti gasi bannerul Oanei: click pe el, si ajungeti direct pe pagina sa de facebook!  Va imbratisez, si nu uitati: alegeti handmade! Este cel mai frumos cu putinta si ne prinde cel mai bine! Pe data Viitoare, cu tot dragul din lume!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s